Sudan – acord de încetare a focului

Secretarul de stat american Antony Blinken a anunțat un acord de încetare a focului de trei zile între facțiunile combatante din Sudan, care a început de astăzi, de la miezul nopții.

Armata sudaneză și forțele paramilitare Rapid Support Forces (RSF), cele două tabere combatante conduse de foști generali aliați, au convenit asupra acestui acord după mai multe încercări eșuate de a asigura un armistițiu temporar. Potrivit armatei sudaneze, acalmia în lupte a fost mediată de SUA și Arabia Saudită.

Confruntările l-au opus pe șeful armatei, Abdel Fattah al-Burhan, fostului său adjunct și lider al RSF, Mohamed Hamdan Daglo, cunoscut și sub numele de Hemedti. Zeci de mii de refugiați au luat cu asalt țările de frontieră de la începutul luptelor, la 15 aprilie. Sute de persoane au fost ucise, iar alte mii au fost rănite.

Israelul caută să joace un rol de mediator între cele două tabere care se confruntă în Sudan, în încercarea de a opri luptele care au ucis peste 400 de persoane în ultimele 10 zile, au declarat oficiali israelieni.

Astfel, Ierusalimul i-a invitat pe cei doi generali ai facțiunilor rivale din această țară est-africană să participe la un summit de reconciliere în Israel pentru a discuta despre o încetare a focului. Israelul are o “linie directă” cu șeful militar sudanez, ar fi declarat un oficial anonim, în timp ce agenția israeliană de spionaj Mossad a stabilit relații cu Mohamed Hamdan Dagalo, comandantul forțelor paramilitare de sprijin rapid care se luptă în prezent cu cele ale șefului armatei, generalul Abdel Fattah al-Burhan.
i24News
i24News