Statul Islamic – gruparea anunță moartea liderului

Gruparea teroristă care se autointitulează “Statul Islamic” a anunțat că liderul său a fost ucis în luptele din Siria, dar nu a precizat când. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, afirmase că acesta a murit în urmă cu câteva luni.

Liderul așa-numitei grupări “Statul Islamic” (SI), Abu Hussein al-Qurashi, a fost ucis în timpul confruntărilor din provincia siriană Idlib, a declarat gruparea teroristă într-o înregistrare audio nedatată publicată joi pe Telegram. Acesta ar fi murit în “ciocniri directe” cu Hayat Tahrir al-Sham, o grupare jihadistă cu legături cu al-Qaida. “S-a luptat cu ei până când a cedat în urma rănilor sale”, a declarat purtătorul de cuvânt al SI, Abu Huthaifa al-Ansari, în mesajul audio. Grupul nu a precizat când anume a fost ucis al-Qurashi.

Vestea morții lui al-Qurashi a circulat pentru prima dată în urmă cu câteva luni, când președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că forțele de informații turcești l-au ucis pe al-Qurashi în Siria. SI l-a numit pe Abu Hafs al-Hashimi al-Qurashi drept liderul său. El este cea de-a cincea persoană care conduce gruparea teroristă de când aceasta a declarat un califat islamic în zone întinse din Irak și Siria în 2014.

Primul autointitulat “calif” al grupării, Abu Bakr al-Baghdadi, s-a sinucis în timpul unei operațiuni americane în Idlib în 2019. Următorii doi lideri ai SI, Abu Ibrahim al-Qurashi și Abu Hasan al-Hashimi al-Qurashi, au fost uciși în februarie și, respectiv, noiembrie 2022.
Deutsche Welle