Portugalia – Papa critică liderii Bisericii Catolice

Papa Francisc i-a criticat pe liderii Bisericii Catolice din Portugalia pentru “scandalul” abuzurilor sexuale comise de clerici, cu ocazia unei vizite în această țară, spunând că acțiunile lor au contribuit la îndepărtarea credincioșilor.

Francisc a intervenit direct în scandalul care zguduie biserica portugheză la sosirea sa la Lisabona, unde a petrecut cinci zile pentru primul festival catolic de Ziua Mondială a Tineretului de la pandemia COVID-19.

Un grup de experți angajat de biserica portugheză a raportat în februarie că preoții și alți membri ai personalului bisericesc ar fi abuzat cel puțin 4.815 băieți și fete din 1950 încoace. Raportul a reprezentat cea mai recentă recunoaștere a unei biserici europene a moștenirii sale de abuzuri. Înainte de raport, oficialii bisericii portugheze au insistat că au existat doar câteva cazuri. După publicarea raportului, aceștia au refuzat inițial să înlăture abuzatorii nominalizați de la minister sau să despăgubească victimele.
Francisc a ridicat problema în timpul unei slujbe de veghe pentru clerul și călugărițele portugheze la emblematica Mănăstire Jeronimos din capitală, unde sute de persoane s-au adunat în februarie pentru a se ruga pentru victimele abuzurilor după publicarea raportului experților. Papa a cerut ca episcopii să răspundă mai eficient victimelor abuzurilor, acceptându-le și ascultându-le.

Francisc a venit la Lisabona pentru a participa la cea de-a patra sa Zi Mondială a Tineretului, evenimentul catolic lansată de Sfântul Ioan Paul al II-lea în anii 1980 pentru a revigora următoarea generație de catolici în credința lor. Peste 1 milion de tineri din întreaga lume au fost așteptați să participe la evenimentele de la Lisabona, care se desfășoară până sâmbătă.
EuroNews