Partea rusă este pregătită pentru o întâlnire cu Ucraina, mediată de ONU, la Istanbul, dar reuniunea va fi mai degrabă simbolică decât să rezolve efectiv problema cerealelor, a declarat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în cadrul unei conferințe de presă, după discuțiile cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu.
“În legătură cu întâlnirile suplimentare de la Istanbul [pe tema exporturilor de cereale]: suntem pregătiți pentru astfel de întâlniri. Apreciem interesul ONU de a se implica într-un fel, marcându-și prezența, dar, sincer, nu ar fi decât simbolic”, a declarat Lavrov.
După cum a subliniat ministrul rus, tot ceea ce este necesar pentru a rezolva această problemă este ca “ucrainenii să lase navele să părăsească porturile lor, fie prin deminare, fie prin identificarea unor coridoare sigure”. “Nu este nevoie de nimic altceva”, a rezumat el.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat astăzi, în fața presei, că o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean Vladimir Zelenski este acum imposibilă, deoarece Kievul s-a retras din procesul de negociere. “Poziția noastră este bine cunoscută: orice întâlnire la cel mai înalt nivel trebuie să fie productivă și bine pregătită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
“Știm că partea ucraineană s-a retras de pe calea negocierilor, așa că acum nu trebuie să vorbim despre posibilitatea pregătirii unei astfel de întâlniri la vârf”, a subliniat Peskov, reacționând la o altă declarație a lui Zelenski despre disponibilitatea sa de a se întâlni cu Putin.
TASS
TASS