Petr Pavel, un fost general NATO, va deveni următorul președinte al Republicii Cehe după ce l-a învins răsunător pe adversarul său, miliardarul și fostul premier Andrej Babiš, în alegerile care au culminat sâmbătă.
Pavel a obținut 58% din voturile exprimate, față de 42% pentru Babiš, potrivit numărătorii oficiale. Actualul prim-ministru ceh Petr Fiala l-a felicitat pe fostul general și aliat ferm al Ucrainei în războiul pe care aceasta îl poartă împotriva Rusiei, numindu-l pe Pavel un “candidat civic”.
Viitorul președinte, în vârstă de 61 de ani, a candidat ca independent politic și a promis să reducă polarizarea într-o țară est-europeană care a fost divizată de-a lungul unor linii de divizare tot mai multe culturale și politice. Pavel a fost un susținător vocal al unor legături mai strânse cu UE, inclusiv al adoptării monedei euro.
Înainte de a intra în politica internă, Pavel a fost șef al Statului Major al armatei cehe între 2012 și 2015, iar apoi a fost președinte al Comitetului militar al NATO între 2015 și 2018. El îi va succeda lui Miloš Zeman, al cărui al doilea mandat de președinte se încheie în martie. Președinția cehă nu are puteri executive, dar joacă un rol simbolic important. Cea mai mare parte a puterii politice îi aparține prim-ministrului.
Politico