UK: Povestea Asului de Pică

O poveste din categoria fapt divers. Sau din ciudățeniile Angliei:

În legislația Angliei găsim tot felul de bizarerii, cea de azi este despre…cărțile de joc. Aflăm de la The International Playing-Card Society că motivul pentru care Asul de Pică este mai bogat decorat ține de taxele impuse de guvernul majestății sale.

Pentru că aveau de finanțat războaie, regii și reginele Angliei vedeau jocul de cărți drept o sursă bună de venituri la buget, așa că impozitează inițial producătorii, apoi cumpărătorii. Și semnul că au fost plătite taxele la buget este pus sub formă grafică – un fel de ștampilă – pe oricare dintre cărțile din pachet, să se vadă plata, chiar dacă ambalajul ajunge la gunoi.

După niște ani, semnul este pus doar pe asul de pică pur și simplu pentru că era prima carte din pachet. Așa se explică de ce cartea astea e mai ”decorată” decât celelalte.

În fine, începând cu anul 1765, fiscul englez începe să tipărească propriile cărți (asul de pică, nu tot pachetul) cu semnul că taxa a fost plătită, scopul fiind să împiedice falsurile. De notat că falsificarea asului de pică era considerată o infracțiune gravă în epocă!

Ajungem în 1960, anul când este în sfârșit anulată taxa cu pricina, după câteva sute de ani, semn că am ajuns de la un produs de lux la un bun comun. Asul de pică a rămas în continuare mai decorat decât ceilalți. Acum știți și de ce.

Găsiți mai jos link la site-ul International Playing-Card Society, arată cam învechit, dar are povești interesante, dacă aveți răbdare să săpați.
https://i-p-c-s.org/faq/ace-of-spades.php?fbclid=IwAR1weengQMg0OcOr1nDeAm2NcWra7nBQpiyFKN9H7X5Jsn2qEWMnaqMjJRE