Imperiul Hitit – declin datorat climei extreme

Trei ani de secetă extremă ar fi putut duce la prăbușirea puternicului Imperiu Hitit în jurul anului 1200 î.Hr., au declarat cercetătorii, făcând legătura între situația dificilă a civilizației decăzute și criza climatică din lumea modernă.

Hitiții și-au abandonat în mod misterios capitala și centrul religios Hattusa în jurul anului 1200 î.Hr., când linia regală s-a stins și documentele istorice scrise au dispărut. Ei au dominat Anatolia, în Turcia de astăzi, timp de aproape 500 de ani, rivalizând chiar cu puterea Imperiului Egiptean. Aceștia au fost una dintre cele câteva civilizații antice influente din estul Mediteranei și din Orientul Apropiat, care au fost toate doborâte sau grav slăbite aproximativ în același timp, punând capăt Epocii Bronzului.

Structurile politice și culturale vechi de secole ale imperiului hitit au luat sfârșit “destul de rapid”, a declarat pentru Sturt Manning, arheolog la Universitatea Cornell din Statele Unite și autorul principal al noului studiu. Există mai multe teorii privind cauzele “prăbușirii din epoca târzie a bronzului”, printre care se numără atacuri ale piraților navali numiți “popoarele mării”, epidemii și foamete – precum și o schimbare de 300 de ani către o climă mai uscată și mai rece.

Răspunsul, spun cercetătorii, ar putea veni din inelele unui lemn de ienupăr antic. Ienupărul provine de la una dintre cele mai vechi structuri de lemn din lume, descoperită în capitala frigiană Gordion din centrul Turciei, ca parte a săpăturilor unui mormânt de rege în anii 1950. Analizând inelele din lemnul de ienupăr, cercetătorii au reușit să reconstituie condițiile climatice de acum mai bine de 3.000 de ani.

Inelele au arătat trei ani consecutivi – între 1198 î.Hr. și 1196 î.Hr. – cu o creștere “neobișnuit” de scăzută, sugerând o secetă prelungită și deosebit de severă, potrivit studiului publicat miercuri în revista Nature. Cercetătorii au sugerat că seceta a cauzat o lipsă severă de hrană, în special pentru părțile fără pământ ale regatului hitit central, care depindea de cereale și animale. Lipsa alimentelor ar fi putut duce la tulburări politice, economice și sociale, aducând în cele din urmă sfârșitul imperiului.
France24