Studiu – oricile, sacrificii pentru fiii lor

Un studiu asupra orcilor din Pacificul de Nord a arătat că mamele fac un “sacrificiu pe viață” pentru fiii lor. Energia de care au nevoie pentru a-și hrăni fiii pare să le compromită sănătatea, lăsându-le mai puțin capabile să se reproducă și să crească alți pui. Astfel, creșterea unui fiu reduce semnificativ șansele unei femele de balenă ucigașă de a se reproduce în viitor.

Orcile rămân strâns legate de familiile lor pe tot parcursul vieții. Dar, în timp ce puii de femele devin independenți la vârsta adultă, masculii depind de mamele lor – cerând chiar și o parte din hrana pe care acestea o prind. Practic, mamele își sacrifică propria hrană și propria energie, a declarat profesorul Darren Croft de la Universitatea din Exeter.

Profesorul Croft a descris acest studiu ca fiind “o nouă perspectivă asupra vieții sociale complexe și a vieții de familie a acestor animale uimitoare”. Studiul întins pe o perioadă de zeci de ani, publicat în revista Current Biology, face parte dintr-o misiune continuă de a înțelege viața de familie a balenelor ucigașe. Acesta a fost posibil datorită Centrului pentru Cercetarea Balenelor (CWR), care a urmărit viața unei populații de orci, cunoscute sub numele de Southern Residents, timp de peste 40 de ani.

Începând cu 1976, CWR a realizat un recensământ complet al populației Southern Resident, ceea ce le-a permis biologilor să efectueze studii multigeneraționale precum acesta – deslușind comportamentul social critic și legăturile familiale care au un impact direct asupra supraviețuirii animalelor.

Pentru această cercetare, oamenii de știință au examinat viețile a 40 de femele de orcă între 1982 și 2021 și au descoperit că, pentru fiecare fiu în viață, probabilitatea anuală a unei mame de a crește un alt pui până la vârsta de un an se reduce la jumătate.
BBC News