Sri Lanka – demisia președintelui, acceptată

Parlamentul din Sri Lanka a acceptat vineri demisia președintelui Gotabaya Rajapaksa, după ce acesta a fugit din țară, deschizând astfel calea pentru ca legislatorii să înceapă să repare politica distrusă a insulei și să reia eforturile pentru a atenua criza economică.

După ce au suferit luni întregi, sub conducerea lui Rajapaksa și a fraților săi, din cauza unor penurii paralizante de benzină și motorină și a prețurilor galopante la produse de bază precum legumele și pâinea, srilankeii așteaptă acum ca legislatorii să aleagă un nou președinte la 20 iulie.

Până atunci, premierul Ranil Wickremesinghe va fi președinte interimar, deși protestatarii doresc și ei să plece. Reședința sa privată a fost incendiată de demonstranți la sfârșitul săptămânii trecute, iar biroul său a fost luat cu asalt săptămâna aceasta. Cu toate acestea, partidul de guvernământ Sri Lanka Podujana Peramuna l-a nominalizat vineri pe Wickremesinghe pentru a prelua funcția supremă cu normă întreagă. “Din acest moment, vom trece la numirea constituțională a unui nou președinte”, a declarat presei președintele parlamentului, Mahinda Yapa Abeywardena, după ce a primit scrisoarea de demisie a lui Rajapaksa în noaptea precedentă. “Se va întâmpla rapid și cu succes. Îi rog pe toți să sprijine acest proces”.

Rajapaksa a aterizat joi în Singapore, după ce miercuri dimineața devreme a fugit în Maldive cu un avion militar, împreună cu soția sa și două gărzi de securitate. Protestatarii i-au ocupat casa și biroul la sfârșitul săptămânii trecute, după ce au trecut de gărzile înarmate. Vineri, instanța supremă din Sri Lanka le-a interzis celor doi frați ai săi, fostul prim-ministru Mahinda Rajapaksa și fostul ministru de finanțe Basil Rajapaksa, să părăsească țara fără permisiune până la 28 iulie, a declarat vineri grupul anticorupție Transparency International Sri Lanka.

Abeywardena a declarat că speră să finalizeze procesul de selecție a unui nou președinte în decurs de o săptămână. Parlamentul ar urma să se reunească din nou sâmbătă și să fie notificat în mod oficial cu privire la vacanța la vârf, iar votul pentru un nou președinte va fi stabilit pentru 20 iulie. Influentul colectiv de avocați, Baroul avocaților din Sri Lanka, a cerut parlamentului să se asigure că alegerea succesorului lui Rajapaksa va avea loc fără întârziere. Candidatul opoziției la prezidențiale este Sajith Premadasa, în timp ce potențialul “dark horse” este deputatul Dullas Alahapperuma.

Reuters