Noul președinte al Indiei, Droupadi Murmu, a depus luni jurământul, devenind astfel prima femeie șef de stat de origine tribală din această țară.
Săptămâna trecută, candidatul Partidului naționalist hindus Bharatiya Janata (BJP) al premierului Narendra Modi a fost ales președinte de către Parlament cu 64% din voturile exprimate de către deputații și adunările de stat din India. Doamna Murmu, membră a tribului Santhal din India, s-a recules – cu puțin timp înainte de ceremonia de investitură – la memorialul dedicat eroului independenței Indiei, Mahatma Gandhi, din New Delhi.
Noul președinte al Indiei s-a născut în districtul Mayurbhanj din statul vestic Odisha și și-a început cariera ca profesoară înainte de a intra în politică. “Călătoria mea în viață a început într-un mic sat tribal”, a declarat Murmu, în vârstă de 64 de ani, după ce a depus jurământul în Parlament. “În mediul în care am crescut, obținerea unei educații de bază era ca un vis pentru mine”, a continuat ea, “dar, în ciuda numeroaselor obstacole, determinarea mea a rămas fermă și am devenit prima fată din satul meu care a intrat la universitate.”
Doamna Murmu este al doilea președinte al țării după Pratibha Patil, care a deținut această funcție timp de cinci ani, începând cu 2007. Ea îi succede lui Ram Nath Kovind, al doilea președinte provenit din comunitatea dalit, cunoscută anterior sub numele de “cei de neatins”, aflată la baza sistemului de caste hinduse.
Victoria lui Murmu era de așteptat, având în vedere ponderea BJP, aliații săi din parlament și din adunările de stat, care îl aleg pe șeful statului indian. Analiștii spun că victoria îl va ajuta probabil pe premierul Modi să își extindă popularitatea în comunitățile tribale, în timp ce încearcă să fie reales în 2024. “Ascensiunea sa la președinție este un moment definitoriu pentru India, în special pentru cei săraci, marginalizați și oprimați”, a scris luni premierul pe Twitter.
Murmu a declarat că preluarea președinției ar trebui să le dea speranță celor care au rămas în urmă în creșterea economică a Indiei. “Este o mare satisfacție pentru mine faptul că cei care au fost privați timp de secole, care nu s-au bucurat de beneficiile dezvoltării (…) se pot vedea în mine”, a adăugat ea.
În India, rolul președintelui este în mare parte ceremonial, prim-ministrul și guvernul său exercitând puteri executive – dar șeful statului poate trimite unele proiecte de lege parlamentare spre reexaminare și poate contribui, de asemenea, la procesul de formare a guvernelor.
AFP