Suedia – exercițiu militar de amploare

Peste 26.000 de soldați din 14 țări, inclusiv din SUA și membri europeni ai NATO, participă în Suedia la cel mai mare exercițiu militar din ultimele decenii.

Autoritățile suedeze au lansat luni exercițiul militar Aurora 23, dând startul unor săptămâni de exerciții “în aer, la sol și pe mare”, potrivit unui comunicat al forțelor armate suedeze. Aurora 23 este cel mai mare exercițiu din Suedia din ultimii 25 de ani și se va desfășura până pe 11 mai.

La exerciții participă soldați din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania și din țările nordice vecine. Exercițiul are ca scop antrenarea trupelor pentru eventualitatea unui atac armat major asupra Suediei.

“Împreună cu unitățile militare din țările noastre partenere, construim securitatea și, în același timp, întărim capacitatea operațională suedeză”, au precizat Forțele Armate Suedeze într-o declarație. Vor fi acoperite mari părți ale Suediei, dar unitățile se vor remarca mai ales în sudul Suediei și în insula Gotland, importantă din punct de vedere strategic.

În luna mai a anului trecut, Suedia și Finlanda, țara vecină, și-au anunțat ofertele de a se alătura alianței NATO după decenii de nealiniere militară. Dar, în timp ce Finlanda a devenit cel de-al 31-lea stat membru al NATO la începutul lunii aprilie, Suedia se confruntă încă cu opoziția Turciei și a Ungariei. Diplomații NATO speră că președintele turc Recep Tayyip Erdogan va aproba aderarea Suediei dacă va fi confirmat ca viitor șef de stat în urma alegerilor din Turcia de luna viitoare.
Deutsche Welle