Aproximativ 600 de kilometri pătrați, adică 230 de mile pătrate, din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, se aflau joi sub ape în urma distrugerii barajului hidroelectric Kakhovka, a declarat guvernatorul regional. Guvernatorul Oleksandr Prokudin a declarat că 68% din teritoriul inundat se află pe malul stâng al râului Dnipro, ocupat de Rusia. “Nivelul mediu al inundațiilor” în regiunea Kherson joi dimineață era de 5,61 metri, a declarat el.
“Suntem deja în lucru. Îi vom ajuta pe toți cei care au ajuns în dificultate. În ciuda pericolului imens și a bombardamentelor rusești constante, evacuarea din zonele inundate continuă”, a declarat el într-o declarație video despre inundațiile provocate de prăbușirea barajului, care se află la aproximativ 60 km în amonte de Kherson. Guvernatorul a precizat că aproape 2.000 de persoane au părăsit teritoriul inundat până joi dimineață.
Rusia și Ucraina se acuză reciproc pentru distrugerea barajului. Kremlinul a acuzat joi Ucraina că a bombardat salvatorii ruși din zona inundată. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că lucrătorii ruși de salvare din zonă lucrează din greu, dar a spus că armata ucraineană le face munca mai periculoasă. “Dificultatea este că, în multe locuri, ei (salvatorii) sunt forțați să lucreze în condiții de bombardament continuu dinspre Ucraina, iar acest lucru le complică munca”, a declarat Peskov reporterilor. El nu a furnizat nicio dovadă imediată pentru afirmația sa.
Tot astăzi, Ihor Syrota, directorul general al Ukrhydroenergo, a declarat pentru televiziunea ucraineană că o scădere sub nivelul actual al apei la rezervorul Kakhovka ar putea afecta centrala nucleară Zaporojie din apropiere și aprovizionarea cu apă a altor regiuni. “Ajungem la această zonă moartă, care este de 12,70 (metri), după care nu va mai exista niciun fel de aport de apă pentru bazinele de răcire de la centrala Zaporojhie”, a spus acesta.
Compania ucraineană de energie nucleară a declarat joi că situația era “stabilă și sub control” în această dimineață. Syrota a adăugat că Ukrhydroenergo este pregătită să lucreze la o supraînălțare peste hidrocentrala și barajul avariate imediat ce forțele rusești vor părăsi partea estică a Niprului și că aceasta va dura aproximativ două luni.
Reuters
Reuters
Reuters