Tribunalul Uniunii Europene a retras miercuri imunitatea parlamentară a fostului președinte catalan Carlos Puigdemont și a celorlalți doi eurodeputați separatiști, Toni Comín și Clara Ponsatí. Hotărârea poate fi însă atacată la cea mai înaltă instanță, Curtea de Justiție a UE.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins “toate motivele” invocate de cei trei eurodeputați pentru a încerca să determine organismului să anuleze cererea aprobată de Parlamentul European în 2021. În primul rând, Curtea de Justiție a UE a precizat că, pentru a se pronunța, Parlamentul nu trebuia să analizeze “legalitatea” procedurilor judiciare inițiate în Spania împotriva liderilor pro-independență în urma referendumului din 1 octombrie, deoarece “această chestiune ține de competența exclusivă a autorităților naționale”.
Prin urmare, Parlamentul European nu a greșit “în a concluziona că procedurile judiciare menționate mai sus nu au fost inițiate cu intenția de a prejudicia activitatea deputaților europeni”. Hotărârea a aprobat decizia Parlamentului European de a le ridica imunitatea, ținând cont de faptul că faptele de care au fost acuzați de justiția spaniolă au fost comise în 2017, înainte ca aceștia să își dobândească mandatul de europarlamentar, adică într-un moment în care acest statut era “ipotetic”.
La câteva minute după ce a fost anunțată sentința, Puigdemont a anunțat pe Twitter că va face recurs, astfel că astăzi “nu se termină nimic”. Decizia este o lovitură pentru Carlos Puigdemont, care trăiește într-un exil autoimpus în Belgia, deoarece ar putea deschide calea pentru ca acesta să fie în cele din urmă extrădat în Spania, așa cum au cerut autoritățile spaniole în ultimii șase ani. El a fugit din Spania în 2017 pentru a evita urmărirea penală în urma unei declarații de independență de scurtă durată care a determinat Madridul să preia controlul direct asupra bogatei regiuni.
EFE