UK – Falkland provoacă dispută diplomatică cu UE

O dispută diplomatică a riscat să izbucnească după ce UE s-a referit la teritoriul Insulelor Falkland ca fiind Islas Malvinas, într-o declarație făcută la un summit recent.

Declarația – convenită în cadrul reuniunii Uniunii Europene și a Comunității Statelor Latino-Americane și Caraibiene (Celac) la începutul acestei săptămâni – sună astfel: “În ceea ce privește chestiunea suveranității asupra Islas Malvinas/ Insulele Malvine, Uniunea Europeană a luat act de poziția istorică a Celac, bazată pe importanța dialogului și a respectării dreptului internațional în soluționarea pașnică a disputelor”.

Primul ministru a intervenit după ce Marea Britanie a obiectat la această declarație și a criticat UE pentru o “alegere regretabilă a cuvintelor”. Purtătorul de cuvânt al premierului spune că UE trebuie să clarifice poziția lor cu privire la Insulele Falkland. “Pentru a fi clar, Insulele Falkland sunt britanice, aceasta a fost alegerea insularilor înșiși. La referendumul din 2013, 99,8% dintre insularii au votat pentru a face parte din familia britanică. Este o poziție susținută de dreptul internațional și de Carta ONU, care este obligatorie pentru toți membrii ONU”, au spus oficialii britanici.

Atât Marea Britanie, cât și Argentina revendică Insulele Falkland, ducând un război în 1982 care s-a soldat cu moartea a 255 de militari britanici și 649 de argentinieni. Insulele Falkland sunt clasificate oficial ca teritoriu britanic de peste mări, poziție reafirmată de UE în Tratatul de la Lisabona din 2009. Într-o declarație făcută în urma scandalului, serviciul de politică externă al UE a clarificat poziția blocului, declarând mai multor ziare: “Statele membre ale UE nu și-au schimbat opiniile și pozițiile privind Insulele Falklands/Islas Malvinas”.
Sky News