Spania – Sánchez formează un nou guvern

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei l-a însărcinat pe premierul interimar Pedro Sánchez să formeze un nou guvern, după o nouă rundă de consultări cu liderii partidelor, a declarat marți, la Madrid, președintele Camerei inferioare, Francina Armengol.

Camera inferioară trebuie să programeze acum un vot. Sánchez a declarat că acceptă “cu plăcere” această sarcină. Inițiativa de a i se cere lui Sánchez să formeze un guvern era așteptată, în condițiile în care parlamentul a respins o încercare a lui Alberto Núñez Feijóo, șeful Partidului Popular (PP), partid conservator de opoziție, de a forma o coaliție majoritară.

Deși observatorii consideră că are mai multe șanse de reușită, Sánchez se confruntă cu o sarcină dificilă. El are nevoie de voturile a două partide catalane, ERC, de stânga, al șefului guvernului regional al Cataloniei, Pere Aragonès, și Junts, conservator, al liderului separatist Carles Puigdemont, care trăiește în exil în Belgia, în urma unei încercări eșuate a regiunii de a se rupe de Spania în 2017.

Sánchez are termen până la 27 noiembrie pentru a forma o coaliție viabilă, după care va trebui să se organizeze noi alegeri la 14 ianuarie. În afară de stagnarea politică internă, președinția spaniolă a UE până la sfârșitul lunii decembrie este umbrită de incertitudinea politică.
DPA