Rusia – exercițiile NATO, o amenințare!

Rusia consideră exercițiul militar Steadfast Defender 2024 al NATO lansat în Europa drept o amenințare, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, în cadrul unui briefing de presă. El a reamintit că alianța a fost creată pentru confruntarea cu Moscova, astfel că Rusia ia contramăsurile necesare.

Potrivit lui Peskov, Rusia “interpretează fără echivoc” exercițiile NATO drept o amenințare deoarece “NATO este un instrument de confruntare”: alianța a fost “concepută, formată și configurată și este guvernată în acest moment de Statele Unite” tocmai în acest mod. “Este o amenințare pentru noi, așa o vedem noi. Se iau contramăsuri adecvate. Cu atât mai mult cu cât alianța își mută infrastructura militară spre granițele noastre de câteva decenii fără încetare”, a declarat Peskov.

Exercițiul NATO va continua până în luna mai, accentul fiind pus pe pregătirea trupelor, antrenamentul și redistribuirea operațională a unităților. Olanda și Germania vor organiza, de asemenea, un exercițiu comun în aprilie pentru a exersa deplasarea rapidă a unor formațiuni militare mari.
TASS