Irlanda de Nord – primul lider naționalist

Într-un moment istoric, Michelle O’Neill, un politician naționalist a devenit prim-ministru al Irlandei de Nord, în contextul în care împărțirea puterii a fost reluată după o pauză de doi ani.

Michelle O’Neill, membră a partidului pro-unionist Sinn Féin, care a fost cândva brațul politic al Armatei Republicane Irlandeze (IRA), a declarat într-un discurs adresat legislatorilor după numirea sa: “Ziua de astăzi deschide ușa către viitor. Sunt onorată să mă aflu aici în calitate de prim-ministru”. Ea a promis să “servească pe toată lumea în mod egal și să fie un premier pentru toți”, inclusiv pentru cei care se identifică drept britanici și unioniști. “Mă angajez din toată inima să continui munca de reconciliere între toți oamenii noștri. Trecutul nu poate fi schimbat sau nu poate fi anulat. Dar ceea ce putem face este să construim un viitor mai bun”.

O’Neill este îndreptățită să ocupe această funcție din 2022, când Sinn Féin a obținut majoritatea la alegerile din mai. Cu toate acestea, principalul partid de opoziție, Partidul Democratic Unionist (DUP), a refuzat să intre într-un guvern de împărțire a puterii în semn de protest față de regulile comerciale post-Brexit. DUP a acceptat joi un acord cu guvernul britanic, prin care au fost atenuate îngrijorările lor legate de Brexit – deschizând calea pentru ca legislatorii să fie rechemați sâmbătă în Adunarea Irlandei de Nord, ceea ce pune capăt unui impas politic de doi ani.

De asemenea, a depus jurământul și Emma Little-Pengelly, nominalizată de DUP în funcția de viceprim-ministru – funcție care deține aceleași puteri ca și primul ministru -, care a declarat într-un discurs că “nu și-ar fi imaginat niciodată” să servească Irlanda de Nord într-un astfel de mod, amintindu-și de consecințele unei bombe IRA în fața casei sale, când era copil. Acordul din Vinerea Mare din 1998, care a pus capăt la zeci de ani de violențe sectare între catolicii pro-republicani și protestanții pro-unionisti – o perioadă cunoscută sub numele de “The Troubles” – stipulează că ambele comunități au puteri egale în guvern și instituții.
CNN