Danemarca – instructori pentru soldații ucrianeni

Danemarca va trimite instructori militari în Marea Britanie pentru a ajuta la instruirea soldaților ucraineni și se va oferi, de asemenea, să instruiască ofițeri ucraineni pe teritoriul său, a declarat miercuri Ministerul danez al Apărării.

Anunțul a precedat o conferință care va avea loc joi la Copenhaga, când miniștrii britanici, danezi și ucraineni ai apărării vor discuta despre sprijinul pe termen lung pentru Ucraina, inclusiv despre instruirea militară, deminarea și furnizarea de arme. “Danemarca va sprijini un proiect de instruire condus de britanici cu 130 de soldați danezi și, în același timp, se va oferi să instruiască soldați ucraineni în Danemarca”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Instructorii vor oferi pregătire militară de bază, inclusiv luptă urbană și operațiuni tactice, soldaților ucraineni cu experiență militară zero sau limitată, a declarat ministrul apărării Morten Bodskov pentru ziarul Jyllands-Posten. Danemarca a contribuit atât la misiunile de instruire britanice, cât și canadiene în Ucraina începând din 2015 și a oferit arme și sprijin în domeniul securității cibernetice Ucrainei de când Rusia și-a invadat vecinul în februarie, a precizat ministerul.
Reuters