Comisia Europeană a prezentat vineri o propunere pentru a consolida și mai mult libertatea presei în Uniunea Europeană.
“Jurnaliștii au fost uciși pentru că și-au făcut meseria pe teritoriul european, jurnaliștii sunt spionați, mass-media de serviciu public sunt supuse unor presiuni politice”, a declarat vineri vicepreședintele Comisiei, Věra Jourová, în cadrul unei conferințe de presă la Bruxelles.
Uciderea jurnaliștilor în “stil mafiot”, ostilitățile la protestele împotriva măsurilor Covid-19 și legile naționale care limitează libertatea presei s-au numărat printre problemele din UE enumerate în clasamentul 2022 al libertății presei, publicat de asociația Reporteri fără frontiere. “Aceasta este legislația pentru vremurile în care trăim, nu pentru vremurile în care am dori să trăim”, a declarat Jourová.
Noua legislație vizează creșterea transparenței, consolidarea independenței editoriale, protejarea mass-media publice de influența politică și o mai bună protecție a surselor jurnaliștilor, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei. Comisia dorește ca platformele de socializare să informeze agențiile de știri înainte de a elimina de pe platforme conținutul produs în conformitate cu standardele profesionale, a precizat Jourová.
Propunerea prevede, de asemenea, înființarea unui organism de supraveghere a libertății presei la nivelul UE, compus din autoritățile naționale din domeniul mass-media. Jourová a declarat anterior că va fi “o mare luptă” pentru ca propunerea să fie aprobată de capitalele UE. Țările UE și Parlamentul European urmează să examineze și să modifice propunerea.
În Polonia, presa publică a fost transformată “în instrumente de propagandă”, premierul ungar Viktor Orbán “a construit un imperiu mediatic ale cărui instituții urmează ordinele partidului său”, iar “un climat de ostilitate față de jurnaliști, încurajat de [fostul] premier sloven Janez Janša, a dus la agresiuni fizice și atacuri online” în această țară, potrivit Reporteri fără frontiere.
DPA