În timp ce Zelenskiy vizitează Washingtonul, Putin și-a trimis reprezentantul la Beijing. Anunțul privind vizita în China a apărut la doar câteva ore după ce a fost făcută publică călătoria președintelui ucrainean în SUA.
Fostul prim-ministru rus Dmitri Medvedev s-a întâlnit cu liderul chinez Xi Jinping la Beijing, a anunțat miercuri Kremlinul – la câteva ore după ce Ucraina a confirmat că președintele său se afla în drum spre Washington pentru a-l vizita pe omologul său american Joe Biden.
Medvedev, care este în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și președinte al partidului de guvernământ Rusia Unită, care îl susține pe Vladimir Putin, “i-a transmis șefului statului chinez un mesaj din partea președintelui Federației Ruse”. Citând o declarație a Consiliului de Securitate, agenția rusă de presă TASS a remarcat “nivelul fără precedent al dialogului politic și al cooperării practice ruso-chineze” – în ciuda faptului că Putin nu a călătorit la Beijing pentru a vorbi personal cu Xi.
Medvedev și Xi au făcut un schimb de opinii “cu privire la o serie de probleme semnificative de natură internațională”, potrivit declarației, care a adăugat că Moscova și Beijingul au puncte de vedere similare cu privire la “cele mai presante probleme mondiale”.
Medvedev, care este de asemenea fost președinte rus, a vizitat Beijingul “la invitația Partidului Comunist Chinez”, a confirmat agenția de stat chineză Xinhua. În timpul întâlnirii, Xi ar fi făcut presiuni pentru negocieri de pace între Moscova și Kiev, spunând că speră ca “părțile relevante” să poată “purta discuții cuprinzătoare”.
Politico