Iran – 40 de cetățeni străini arestați

Iranul a anunțat arestarea a 40 de străini care ar fi luat parte la recentele proteste împotriva regimului. Cetățenii străini reținuți vor fi judecați în conformitate cu legile interne ale țării, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al sistemului judiciar iranian, Massoud Satayshi.

Douăzeci și una de persoane au fost arestate până acum, în noiembrie, și acuzate de perturbarea sistemului economic, a declarat marți Satayshi. Acesta a confirmat, de asemenea, că două persoane franceze arestate la începutul acestei luni rămân în custodie, lăsând să se înțeleagă că o decizie în acest caz ar putea fi iminentă. Autoritățile iraniene îi acuză pe cetățenii francezi că sunt spioni. Se crede că cel puțin șapte persoane franceze sunt deținute de forțele iraniene.

Între timp, ONU a condamnat represiunea mortală a țării îndreptată împotriva protestatarilor. Purtătorul de cuvânt al ONU, Jeremy Laurence, l-a citat pe șeful pentru drepturile omului, Volker Turk, care a declarat că creșterea numărului de decese, inclusiv în rândul copiilor, și înăsprirea măsurilor de securitate “subliniază situația critică din țară”. ONU a îndemnat autoritățile iraniene să abordeze cererile de egalitate, demnitate și drepturi, în loc să “folosească forța inutilă sau disproporționată pentru a reprima protestele”, a declarat Laurence marți reporterilor.

Comentariile ONU au fost făcute în urma unei intensificări a măsurilor de securitate împotriva protestelor din regiunile kurde în weekend. Grupurile pentru drepturile kurzilor și un important cleric sunnit critic al guvernului iranian au avertizat asupra intervenției în forță a trupelor iraniene.

Un nou studiu realizat de Tony Blair Institute for Global Change sugerează că în prezent există un sprijin “copleșitor” pentru un nou regim în această țară. Principalul expert în Iran al institutului, Kasra Aarabi, a declarat pentru DW că actualele proteste nu mai sunt doar despre reformă, ci despre căderea regimului lui Khamenei. Studiul arată, de asemenea, că 70% dintre bărbații iranieni și 74% dintre femei se opun hijabului obligatoriu.
Deutsche Welle