Compania franceză de ciment Lafarge a pledat, în fața unui tribunal din SUA, drept vinovată de efectuarea de plăți către Statul Islamic și o altă grupare teroristă pentru a menține în funcțiune o fabrică din Siria. Compania a fost de acord să plătească 778 de milioane de dolari ca parte a acordului de recunoaștere a vinovăției.
Instanța a auzit că, între 2013 și 2014, Lafarge a plătit Statului Islamic și Frontului al Nusra, prin intermediari, peste 5 milioane de dolari pentru a contribui la menținerea în funcțiune a uneia dintre uzinele sale. Plățile au fost făcute chiar și în timp ce ISIS răpea și ucidea occidentali.
“În mijlocul unui război civil, Lafarge a făcut alegerea de neconceput de a pune bani în mâinile ISIS, una dintre cele mai barbare organizații teroriste din lume, pentru a putea continua să vândă ciment”, a declarat procurorul american Breon Peace într-un comunicat. “Niciodată până acum o corporație nu a mai fost acuzată de furnizarea de sprijin material și resurse pentru organizații teroriste străine”, a adăugat el.
Într-o declarație, compania a precizat că “Lafarge SA și LCS [Lafarge Cement Syria] și-au acceptat responsabilitatea pentru acțiunile directorilor individuali implicați, al căror comportament a reprezentat o încălcare flagrantă a Codului de conduită al Lafarge”. Deși nicio persoană nu a fost acuzată în acest caz, autoritățile au subliniat că ancheta lor este în curs de desfășurare.
Lafarge – care a fost cumpărată de compania elvețiană Holcim în 2015 – se confruntă, de asemenea, cu acuzații de complicitate la crime împotriva umanității la Paris pentru că a menținut deschisă o fabrică în Siria după izbucnirea conflictului în 2011. Lafarge a precizat într-un comunicat că va “continua să coopereze pe deplin cu autoritățile franceze”.
Politico