Europol a anihilat un uriaș “supercartel” al drogurilor, care controla o treime din comerțul cu cocaină din Europa, arestând 49 de persoane în diferite țări, inclusiv șase suspecți principali în Dubai. Oficialii organizației au precizat că traficanții se reuniseră pentru a forma o supra-organizație care controla aproximativ o treime din comerțul cu cocaină din Europa
Imensa operațiune internațională a permis confiscarea a 30 de tone de droguri și a dus la arestări în Belgia, Franța, Olanda și Spania, a anunțat luni agenția de poliție a Uniunii Europene într-un comunicat. Operațiunea poliției – care a implicat un personaj extrem de important din Olanda, stabilit în Dubai – a vizat în mare parte cocaina care venea din America de Sud prin porturile Rotterdam și Antwerp.
Europol a anunțat că în Dubai au fost arestați doi suspecți “de mare valoare” legați de Franța, doi conectați cu Olanda și alți doi legați de Spania. Zece persoane au fost arestate în Belgia, șase în Franța și 13 în Spania. Alte 14 persoane au fost arestate în 2021 în Olanda, în cadrul aceleiași operațiuni, a precizat organizația cu sediul la Haga.
Unul dintre suspecți este un bărbat în vârstă de 37 de ani, cu dublă cetățenie olandeză și marocană, care a fost reținut pentru că ar fi importat mii de kilograme de cocaină în Olanda în 2020 și 2021. Celălalt era un cetățean bosniac cu dublă cetățenie olandeză și bosniacă, în vârstă de 40 de ani, a precizat acesta. Suspecții olandezi ar fi avut legături cu Ridouan Taghi, care a fost arestat în Dubai în 2019 și este acum judecat în Olanda. Acesta este acuzat că a condus un uriaș grup de contrabandă cu cocaină cu sediul la Amsterdam și se confruntă cu multiple acuzații, inclusiv de crimă.
Guardia Civil din Spania a declarat că un total de 13 persoane au fost arestate în Barcelona, Madrid și Malaga la 8 noiembrie, după ce 698 de kilograme de cocaină au fost găsite într-un container în portul Valencia. Cocaina a fost importată din Panama, în America Centrală, iar furnizorul panamez locuia, de asemenea, în Dubai. Șeful operațiunii de contrabandă, un cetățean britanic, a fugit în Dubai după o tentativă de arestare în Spania și a continuat să conducă operațiunile de acolo, a precizat poliția spaniolă.
AlJazeera