Unele mari companii petroliere au ignorat propriile date științifice privind pericolele schimbărilor climatice și au “colportat marea minciună” timp de decenii cu privire la siguranța arderii combustibililor fosili, a declarat șeful Organizației Națiunilor Unite. Dacă nu se iau măsuri în privința urgenței climatice, “unele părți ale planetei noastre vor fi nelocuibile, iar pentru mulți va fi o condamnare la moarte”, avertizează acesta.
În cadrul Forumului Economic Mondial, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a transmis un mesaj în care trage un semnal de alarmă. El spune că lumea se află într-o “stare jalnică” din cauza nenumăratelor provocări interconectate – inclusiv schimbările climatice și războiul Rusiei din Ucraina – care “se adună ca niște mașini într-un accident cu reacție în lanț”, în contextul celor mai grave niveluri de diviziune geopolitică și neîncredere din ultimele generații”.
Șeful ONU a evidențiat schimbările climatice ca fiind o “provocare existențială” și a declarat că angajamentul global de a limita creșterea temperaturii Pământului la 1,5 grade Celsius “aproape că se va duce pe apa sâmbetei”. El spune că, dacă nu se iau măsuri, ne îndreptăm spre o creștere de 2,8C, iar consecințele ar fi devastatoare – mai multe părți ale planetei noastre devenind nelocuibile.
Guterres, care a fost una dintre cele mai deschise personalități mondiale în ceea ce privește schimbările climatice, a făcut referire la un studiu recent care a arătat că oamenii de știință de la Exxon Mobil au făcut previziuni remarcabil de exacte cu privire la efectele schimbărilor climatice încă din anii 1970, chiar dacă compania se îndoia în mod public că încălzirea globală este reală.
AlJazeera