Astăzi a murit un marinar infectat cu COVID, membru al echipajului portavionului USS Theodore Roosevelt, subiectul unuia dintre marile scandalurile din această perioadă din Statele Unite. Marinarul fusese diagnosticat pe 30 martie și plasat în izolare, pe 9 aprilie a fost găsit în stare gravă în camera sa și trimis la spitalul militar Guam, unde era andocat portavionul. Este al doilea deces survenit în echipajul portavionului, după cel al unui căpitan care a murit pe 30 martie la un spital din Pennsyvaniia.
Să vedem despre ce e vorba și de ce criza aceasta a zguduit marina militară americană: pe scurt, căpitanul a cerut ajutorul superiorilor din Marina Militară în condițiile în care îi izbucnea o epidemie pe navă, dar, pentru că trimite un email către prea mulți oameni, emaiul ajunge în presă, iar Secretarul Marinei îl dă jos din funcție și mai ține și un discurs în fața marinarilor în care îl critică pe fostul căpitan, îl face naiv și prost. Discursul ăsta ajuge și el în presă, marinarii îl ovaționează pe fostul lor căpitan, iar Secretarul Marinei este nevoit să își dea și el demisia a doua zi.
Marinarii au fost atât de afectați de situație – sute de colegi infectați cu coronavirus și căpitanul care a dat alarma demis, la pachet cu criticile Secretarului Marinei – că un viceamiral, comandantul flotei din care face parte și USS Roosevelt, a mers să stea de vorbă cu ei, să le răspundă la întrebări și să îi liniștească.
Care este percepția publică și de ce a izbucnit scandalul?
Percepția publică este: căpitanul Crozier a cerut ajutor, a vrut să își protejeze marinarii, a spus că ”nu suntem în război, nu este nevoie să moară marinari. Dacă nu acționăm acum, nu vom putea avea grijă de marinarii noștri”. Pe Twitter este un erou, filmările în care se văd marinarii care îl ovaționează când părăsește nava devin virale în social media și sunt prelutate de toată presa internațională, iar publicul american vrea dreptate pentru erou.
Care a fost cronologia poveștii și ce s-a întâmplat de fapt?
La finalul lui ianuarie, portavionul pleacă din portul San Diego, iar la scut timp Organizația Mondială a Sănătății declară situație de urgență globală de sănătate publică.
Pe 14 februarie, Marina americană cere tuturor navelor sale din zona Pacificului să nu mai intre în porturi, ci să rămână în carantină pe mare timp de 14 zile. Acum, în politica militară americană, navele militare intră în porturi pentru a-și face simțită prezența și pentru a da, în termenii oficiali, un semnal că SUA au un angajament puternic pentru un ”Pacific liber și deschis”.
Pe 5 martie, portavionul USS Roosevelt intră în portul Da Nang în Vietnam. Au coborât pe uscat probabil 4500 de marinari care au interacționat cu localnicii în cadrul a diferite evenimente, tururi private, activități profesionale. Autoritățile vietnameze declarau la momentul respectiv doar 16 cazuri de persoane infectate cu coronavirus, toate în nordul țării.
De ce a oprit portavionul într-un port în condițiile pe 14 februarie Marina luase decizia de a ține navele în carantină pe mare? Deoarece Departamentul Apărării și Departamentul de Stat au considerat că prezența navei în Vietnam este strategică pentru întărirea relației cu Vientamul într-o perioadă în care influența în Filipine este în scădere. În plus, se aniversau și 25 de ani de la normalizarea relațiilor dintre SUA și Vietnam. Și, în fine, orice oprire în port a unei nave americane se consideră că aduce sume mari de bani – de ordinal milioanelor de dolari – în economia țării gazdă, prin marinarii care coboară pe uscat și cheltuiesc. Pentru marinarii înșiși opririle în port sunt niște pause după câte o lună petrecută pe mare, cu muncă în schimburi de 8-10 ore. Opririle sunt de patru zile, dintre care marinarii sunt liberi trei zile.
Pe 24 martie trei marinari sunt testați pozitiv. În câteva zile, numărul celor infectați crește la câteva zeci.
Pe 27 martie, portavionul ajunge în Guam, unde i se ordonă să ajungă, și este tras la mal.
Pe 30 martie, căpitanul portavionului, Brett Crozier, trimite un email nesecretizat către mai multe persoane – probabil 20 sau 30 – din conducerea Marinei mliitare cerând ajutor pentru gestionarea epidemiei de pe vas.
Pe 31 martie se petrec două lucruri: 100 de marinari sunt testați pozitiv și scrisoarea căpitanului Crozier apare în ziarul San Francisco Chronicle, ceea ce declașează reacția lui Thomas Modly, Secretarul Marinei (adică ministrului de resort).
Pe 1 aprilie, nava este evacuată, pe navă rămâne doar personalul care se ocupă de armele nucleare, de paza armamentului și de dezinfecția navei.
Pe 2 aprilie, Thomas Modly îl înlătură pe comandantul Crozier de la comanda navei. Ce i-a reproșat: că a trimis emailul unui număr prea mare de oameni, nu doar superiorilor direcți, că nu a fost trimis într-un mod securizat, că nu a acționat ca un profesionist. Presa americană spune că demiterea căpitanului a fost făcută în ciuda opoziției șefilor armatei și marinei, care au cerut ca decizia să fie lăsată conducerii militare.
Pe 6 aprilie, Thomas Modly zboară în Guam, unde era staționat portavionul și unde ține un discurs în fața marinarilor de pe navă în care critică China, îl critică pe căpitanul Crozier despre care spune că ”a fost prea naiv sau prea prost ca să fie comandant de navă”. Discursul critic ajunge și el în presă, provoacă un val de comentarii, care îl fac pe Modly să își ceară scuze, iar a doua zi, adică pe 7 aprilie, să demisioneze.
Pe 12 aprilie erau testați deja 92% din totalul celor de pe navă, 485 erau pozitivi, iar 4000 erau deja mutați în carantină pe uscat.
Căpitanul Crozier este anchetat. Scandalul este subiect de dezbatere în toată presa americană.
Un film postat pe Twitter cu marinarii portavionului USS Roosevelt ovaționându-și fostul căpitan.