Fostul ministru chinez al justiției riscă închisoarea pe viață, după ce un tribunal l-a condamnat joi la moarte cu suspendare pentru luare de mită și “manipularea legii”. Sentința de condamnare la moarte a lui Fu Zhenghua va fi comutată în închisoare pe viață, după o amânare de doi ani, a precizat într-o declarație Tribunalul Popular Intermediar din orașul Changchun.
Instanța a declarat că fostul politician Fu a abuzat de putere în timp ce a ocupat o serie de funcții de conducere între 2005 și 2021. “(El este) lipsit de drepturile politice pe viață și toate bunurile personale ar trebui confiscate”, a adăugat aceasta. Sentința de înaltă vizibilitate – parte a unei campanii ample împotriva corupției – vine cu doar trei săptămâni înainte de o reuniune politică cheie în care se așteaptă ca președintele Xi Jinping să obțină un al treilea mandat.
Fu, în vârstă de 67 de ani, a acceptat mită în valoare de peste 117 milioane de yuani (16,5 milioane de dolari), a precizat instanța. Între 2014 și 2015, când Fu a fost șeful Biroului de Securitate Publică din Beijing, instanța a declarat că a ascuns dovezile privind suspiciunile de infracțiuni comise de fratele său, Fu Weihua, și nu a reușit să gestioneze cazul în conformitate cu legea. În timpul mandatului său ca polițist de top al Beijingului, se crede că Fu a condus investigația de corupție în cazul lui Zhou Yongkang, fostul șef al securității care a fost încarcerat în 2015 într-unul dintre cele mai importante cazuri ale campaniei anti-corupție.
Fu a fost membru al Comisiei Centrale pentru Afaceri Politice și Juridice și ministru al justiției înainte de a intra în semi-retragere în mai 2020. El ocupa funcția de director adjunct al Comitetului pentru afaceri sociale și juridice din cadrul Comitetului permanent al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez (CPPCC) – un organism consultativ în mare parte ceremonial – atunci când autoritățile anti-corupție au lansat o anchetă privind afacerile sale în octombrie anul trecut.
Peste un milion de funcționari au fost pedepsiți în cadrul campaniei anticorupție, despre care criticii spun că a servit și ca mijloc de eliminare a dușmanilor politici ai lui Xi de când a venit la putere în 2013. Liderul chinez a accelerat ritmul campaniei anti-corupție în perioada premergătoare congresului partidului de la mijlocul lunii octombrie. Trei alți foști șefi de poliție, toți acuzați de corupție, au primit miercuri sentințe aspre pentru corupție.
France24