Olanda – prețuri „negative” pentru energie

Prețurile energiei electrice din Olanda au devenit miercuri „negative”, piața fiind atât de supraîncărcată cu energie electrică verde încât consumatorii sunt plătiți pentru a utiliza surplusul de energie.

Prețurile au scăzut până la -739,96 euro pe megawatt-oră între orele 13.00 și 14.00 la bursa Epex Spot SE din Amsterdam, media ponderată rămânând negativă pentru fiecare oră de la 10.00 la 17.00. Valul de electricitate curată a depășit cererea, demonstrând că rețelele electrice se luptă să se adapteze la variațiile mari ale energiei regenerabile.

În timp ce o disponibilitate puternică este de obicei un lucru bun, Olanda a avut aproximativ 16 gigawați de energie curată care au inundat rețeaua într-un moment în care consumul era scăzut, potrivit consultantului Enappsys. Nici rețelele electrice conectate la piețele vecine nu exportau prea mult, ceea ce a redus cererea.

Situația este un alt exemplu despre cât de mult s-a depărtat Europa de criza energetică care a dus prețurile la niveluri record anul trecut și a amenințat cu penuria de energie pe timpul iernii. Și piața de gaze din regiune a trecut de la deficit de aprovizionare la supraofertă.
Prețurile negative sunt frecvente în timpul verii și în timpul sărbătorilor publice, dacă este vânt.
Bloomberg