Franța – 150 de persoane arestate în revolte

150 de arestări au fost efectuate în cursul nopții în Franța, în timpul unor noi revolte cauzate de împușcarea unui adolescent de 17 ani de către un ofițer de poliție.

“O noapte de o violență insuportabilă împotriva simbolurilor Republicii: primării, școli și secții de poliție au fost incendiate sau atacate.150 de arestări. Sprijin pentru polițiștii, jandarmii și pompierii care au intrat cu curaj în acțiune. Rușine pentru cei care nu au făcut apel la calm”, a scris pe Twitter ministrul de interne Gérald Darmanin.

Tulburările s-au extins în regiunea marelui Paris și în alte câteva orașe franceze. Revoltații au dat foc la vehicule și la tomberoane de gunoi în timpul nopții. Ofițerii de poliție și clădirile au fost atacate cu focuri de artificii. Ofițerul implicat în schimbul de focuri de armă rămâne în custodia poliției și este cercetat pentru suspiciune de omor prin imprudență. Astăzi, la Nanterre este planificat un marș funerar pentru a onora memoria tânărului ucis.

Tulburările au început marți seara, după ce poliția a împușcat mortal un băiat de 17 ani în suburbia pariziană Nanterre, în timpul unui control în trafic. O patrulă de motocicliști îl oprise pe tânăr la volanul unei mașini. Înregistrarea video a unui martor al incidentului cu telefonul mobil, verificată de canalul France Info, arată un ofițer care îndreaptă arma spre portiera șoferului mașinii oprite. Când tânărul aflat la volan pleacă brusc, polițistul trage de la mică distanță, rănindu-l mortal.
DPA