Într-un interviu acordat cotidianului “Al-Ittihad” din Emiratele Arabe Unite, Papa Francisc deplânge arderea Coranului, cea mai sfântă carte a islamului, în Suedia, îndemnând totodată persoanele să ia în considerare valorile promovate în Documentul privind fraternitatea umană.
“Mă simt indignat și dezgustat de aceste acțiuni”, s-a exprimat Papa Francisc în fața lui Hamad Al-Kaabi, editorul cotidianului Al-Ittihad din Emiratele Arabe Unite, cu privire la arderea unor exemplare ale Coranului în Suedia în ultimele zile. “Orice carte considerată sacră de către autorii săi trebuie onorată din respect pentru credincioșii săi, iar libertatea de exprimare nu trebuie niciodată folosită ca scuză pentru a-i disprețui pe alții, iar a permite acest lucru, trebuie respins și condamnat”.
Al-Itthad este un ziar în limba arabă publicat zilnic în Emiratele Arabe Unite. Acesta face parte din grupul Abu Dhabi Media, o organizație guvernamentală. În cadrul interviului, Papa Francisc a vorbit și despre starea sa de sănătate după recenta operație abdominală. Amintindu-și de vizita sa la Abu Dhabi în 2019, papa și-a exprimat aprecierea pentru angajamentul EAU și al șeicului Mohamed bin Zayed pentru drumul parcurs în vederea răspândirii fraternității, păcii și toleranței și a făcut apel la tineri să nu fie lăsați de adulți în mrejele mirajelor și ale ciocnirilor de civilizații.
Răspunzând la o întrebare despre Documentul privind fraternitatea umană, Papa a spus că îl oferă întotdeauna delegațiilor pe care le primește la Vatican “deoarece cred că este un text important nu doar pentru dialogul dintre religii, ci și pentru coexistența pașnică între toate ființele umane”. Papa și-a exprimat aprecierea față de Casa Avraamică din Abu Dhabi, spațiul care cuprinde o biserică dedicată Sfântului Francisc, o moschee și o sinagogă, creat pentru a realiza principiul fraternității umane.
Vatican News