Lukașenko – Prigojin nu este în Belarus!

Șeful grupării mercenare Wagner, Evgheni Prigojin, nu se află în prezent în Belarus, a declarat joi dimineață liderul belarus Alexandr Lukașenko.

“În ceea ce-l privește pe Evgheni Prigojin, el se află la Sankt Petersburg. Unde se află el în această dimineață? Poate că s-a dus la Moscova, poate în altă parte, dar nu se află pe teritoriul Belarusului”, a declarat Lukașenko, potrivit presei de stat belaruse. Prigojin ar fi trebuit să se afle în Belarus, după ce a fost exilat din Rusia în urma unei revolte eșuate pe care a condus-o împotriva structurilor militare al Moscovei în luna iunie. Săptămâna trecută, Lukașenko a declarat că Prigozhin a ajuns în Belarus.

La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat într-un interviu că nu a văzut încă mulți dintre mercenarii răzvrătiți în Belarus, dar că există pregătiri pentru a-i găzdui. Liderul alianței defensive spune că forțele Wagner rămân active în Africa și departe de linia frontului din Ucraina, dar că nu mulți au ajuns în Belarus.

“Am văzut unele pregătiri pentru găzduirea forțelor Wagner”, a declarat Stoltenberg. Dar, a adăugat el, “până acum nu am văzut încă sosirea unui număr atât de mare dintre ele”. “Desigur, urmărim îndeaproape ceea ce se întâmplă în Belarus”, a mai spus Stoltenberg. Secretarul general a fost prudent în evaluarea sa cu privire la ceea ce urmează pentru Wagner. “Cred că este un pic prea devreme pentru a trage concluzii finale” cu privire la consecințele evenimentelor recente pentru Wagner, a spus el.
Politico
Politico