Polonia intenționează să desfășoare aproximativ 10.000 de soldați la granița sa estică cu Belarus, a anunțat joi ministrul polonez al Apărării.
Consolidarea securității ar fi un “factor de descurajare” pe fondul tensiunilor în creștere între Varșovia și Minsk, un aliat fidel al Moscovei. “Va fi vorba de aproximativ 10.000 de soldați, dintre care 4.000 vor fi implicați direct în operațiuni de sprijin al poliției de frontieră și alți 6.000 ca întăriri”, a declarat Mariusz Blaszczak la radioul public polonez.
Pentru început, 2.000 de soldați vor fi trimiși în termen de două săptămâni pentru a întări granița, alăturându-se unei forțe existente deja staționate în zonă. Temerile legate de o provocare la granițele Poloniei au crescut, după sosirea a mii de mercenari din grupul rus Wagner pe teritoriul belarus. Săptămâna trecută, două elicoptere belaruse au încălcat pentru scurt timp spațiul aerian polonez, ceea ce Varșovia a calificat drept o acțiune antagonistă.
Cu toate acestea, Andrzej Kruczyński, un expert polonez în domeniul securității, a declarat pentru postul public de radio și televiziune din Lituania LRT că panica în jurul mercenarilor este “bizară și absurdă”, sugerând că PiS, partidul aflat la putere în Polonia, se folosește probabil de preocupările legate de securitate “în avantajul lor” în contextul alegerilor viitoare.
De asemenea, Varșovia acuză Minskul și Moscova că orchestrează un nou aflux de migranți în Uniunea Europeană pentru a destabiliza regiunea. Potrivit polițiștilor de frontieră polonezi, 19.000 de migranți au încercat să intre în Polonia de la începutul anului, față de 16.000 pentru întregul an 2022. În ultima lună, peste 4.000 de migranți au încercat să treacă frontiera poloneză.
EuroNews