Președintele finlandez Sauli Niinistö a declarat că se îndoiește că disputa cu Turcia privind aderarea Finlandei și a Suediei la NATO va fi rezolvată înainte ca alianța militară să organizeze următorul summit al liderilor de la Madrid. În cadrul unei conferințe de presă cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, Niinistö a declarat că, fie și în condițiile în care Turcia nu-și schimbă poziția, este totuși un progres faptul că țările negociază între ele.
Suedia și Finlanda și-au depus cererea de aderare la alianța de apărare la mijlocul lunii mai. Turcia este în prezent singurul membru NATO care blochează începerea procesului de admitere pentru cele două țări. Ankara își justifică poziția susținând că Finlanda și Suedia sprijină “organizații teroriste” precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis.
Summitul NATO începe la Madrid pe 29 iunie. Tensiunile cu Turcia au fost abordate și în cadrul unei întâlniri dintre șeful NATO, Jens Stoltenberg, și președintele francez Emmanuel Macron, care a avut loc marți la Paris. Macron a declarat în timpul întâlnirii că dorește claritate din partea Ankarei cu privire la poziția sa, potrivit Palatului Elysee. El a subliniat sprijinul său ferm – comun tuturor membrilor, cu excepția Turciei – pentru ca Finlanda și Suedia să se alăture în curând alianței și să contribuie la apărarea stabilității regiunii euro-atlantice.
DPA