Aproape întreaga rețea feroviară olandeză a fost astăzi închisă, deoarece lucrătorii afectați de inflația în creștere și de lipsa de personal au intrat în grevă pentru a cere salarii și condiții de muncă mai bune.
Personalul companiei feroviare Nederlandes Spoorwegen (NS) a întrerupt marți lucrul pentru o zi în regiunea centrală a Olandei, care acționează ca un nod pentru aproape toate liniile de tren, oprind trenurile din întreaga țară. O excepție o constituie linia care leagă Amsterdamul de aeroportul aglomerat Schiphol, care a reintrat în funcțiune, după ce o grevă a oprit-o luni.
Stația Utrecht Centraal, cel mai mare nod feroviar din țară, care în mod normal este plină de călători, a fost marți dimineața parcă pustie. Pe ecranele care afișau orarele trenurilor era scris cu litere roșii cuvântul “anulat”, iar un crainic din gară a explicat în olandeză și engleză că serviciile sunt afectate de grevă.
NS a precizat într-o declarație că trenurile internaționale operate de Thalys și Eurostar circulau din nou după ce au fost oprite luni.Schiphol a precizat într-un avertisment adresat călătorilor că NS a indicat că patru trenuri pe oră vor circula în fiecare sens între aeroport și gara centrală a capitalei olandeze.
Sindicatele au declanșat o serie de greve în rețeaua feroviară olandeză, după ce negocierile privind un nou contract colectiv de muncă au eșuat.
AlJazeera