De la un nou chip pe timbrele și monedele țării, până la noi cuvinte pentru imnul național, Marea Britanie va cunoaște schimbări odată cu moartea reginei Elisabeta și cu urcarea pe tron a fiului său Charles.
Iată câteva aspecte ale vieții cotidiene britanice care vor fi diferite:
IMNUL NAȚIONAL
Versurile imnului național britanic, care în forma sa actuală datează din secolul al XVIII-lea, se vor schimba din “God Save the Queen” în “God Save the King”. Potrivit site-ului web al familiei regale, imnul a devenit popular pe fondul fervoarei patriotice care a urmat victoriei din 1745 a prințului Charles Edward Stuart asupra armatei regelui George al II-lea în Scoția și a fost cântat în teatrele din Londra.
De obicei, se cântă doar prima strofă, iar aceasta va fi acum: “Dumnezeu să-l salveze pe bunul nostru rege! Trăiască nobilul nostru rege! Dumnezeu să-l salveze pe Rege! Trimiteți-l victorios, Fericit și glorios, Să domnească mult timp peste noi, Dumnezeu să-l salveze pe Rege!”.
MONEDE ȘI TIMBRE
Monedele și bancnotele nou bătute și tipărite vor prezenta capul regelui, așa cum imaginea monarhului este prezentată pe moneda britanică. Monedele și bancnotele vechi vor rămâne în circulație până când vor fi înlocuite treptat, în timp. Cu toate acestea, de când monarhia a fost restaurată în urma republicii de 10 ani a lui Oliver Cromwell, în 1660, a devenit tradițional ca profilul monarhului să fie orientat în direcția opusă față de predecesorul său.
În condițiile în care profilul reginei Elisabeta este orientat spre dreapta, Charles ar trebui să fie reprezentat în imagini cu fața spre stânga. În timpul lungii domnii a Elisabetei, cinci portrete diferite ale acesteia au fost folosite pe monede. De asemenea, timbrele poștale vor fi actualizate pentru a prezenta portretul noului rege.
CIFRUL REGAL
Cifrul regal – monograma folosită de monarh, care, în prezent, prezintă ștampila reginei “EIIR” sub o imagine a coroanei Sfântului Edward – se va schimba. Cifrul este reprodus în toată Marea Britanie și apare pe orice, de la tradiționalele cutii poștale cilindrice, sub formă de stâlpi până la uniformele poliției. În conformitate cu tradiția, atât cifrul, cât și stema regală se vor schimba odată cu un nou rege.
Cu toate acestea, cifrul modificat va apărea doar pe noile cutii și, prin urmare, cifrul reginei va rămâne pe mii de cutii din întreaga țară, la fel cum au rămas multe de la monarhii anteriori pe cele care au fost instalate înainte de domnia sa. De asemenea, o ciudățenie a istoriei britanice o constituie faptul că toate cutiile postale instalate în timpul domniei reginei au ștanțat cifrul “EIIR” – deoarece strămoașa Elisabetei a II-a, Elisabeta I, nu a fost regină a Scoției, iar coroanele engleză și scoțiană nu au fost unite decât după moartea ei, în 1603.
Drept urmare, unii scoțieni nu au acceptat-o pe regina decedată ca fiind Elisabeta a II-a. La începutul domniei sale, unele cutii din Scoția au fost vandalizate, iar una a fost chiar aruncată în aer, ceea ce înseamnă că majoritatea cutiilor scoțiene au propriul cifru.
MODIFICĂRI JURIDICE
Avocații seniori vor deveni King’s Counsel (consilier al reginei) în loc de Queen’s Counsel (QC), iar alte titluri juridice care folosesc Queen (regină) se vor schimba în King (rege).
Reuters