Italia – Cristoforetti, prima femeie europeană comandant ISS

Astronautul italian Samantha Cristoforetti a devenit prima femeie din Europa care a preluat rolul de comandant al Stației Spațiale Internaționale (ISS). Cosmonautul rus Oleg Artemyev i-a înmânat miercuri lui Cristoforetti, în vârstă de 45 de ani, “cheile” simbolice ale stației.

Italianca calcă pe urmele a patru comandanți europeni anteriori. În această funcție, Cristoforetti este responsabilă, printre altele, de siguranța echipajului și de asigurarea unei cooperări strânse între cei de la bord și colegii de pe Pământ.

Cristoforetti, care s-a născut la Milano, se află la a doua sa vizită pe stația spațială de la sfârșitul lunii aprilie, în cadrul misiunii Minerva. Ea se ocupă de experimentele medicale și de știința materialelor.

În cadrul ceremoniei de predare-primire, care a fost transmisă direct de pe stația spațială, Cristoforetti i-a mulțumit predecesorului său și echipei cu care lucrează de luni de zile.
DPA