Guvernul austriac a anunțat că a depus o plângere la instanța supremă a Uniunii Europene în legătură cu planurile executivului Uniunii de a eticheta gazele naturale și energia nucleară drept energii durabile.
Ministrul austriac al mediului, Leonore Gewessler, a avertizat că măsura ar putea ” îmbrăca în verde” energia nucleară și gazele naturale, în ciuda daunelor pe care acestea le provoacă mediului.
Un alt stat membru al UE, Luxemburg, a anunțat ulterior că va susține Austria în acest proces juridic, ceea ce a conferit o greutate politică suplimentară demersului.
Comisia executivă a UE intenționează să adauge anul viitor anumite centrale nucleare și de gaze naturale pe o listă care îi ajută pe investitori să stabilească care proiecte sunt sustenabile.
Gewessler a declarat că dezastrele de la Cernobîl, în Ucraina, și Fukushima, în Japonia, au arătat că centralele nucleare prezintă “riscuri incalculabile”. Între timp, arderea gazelor naturale, un combustibil fosil, adaugă în atmosferă emisii de gaze cu efect de seră, alimentând schimbările climatice.
O serie de grupări ecologiste au lansat deja contestații juridice împotriva planurilor Comisiei, susținute de legislatorii blocului în luna iulie.
Voice of America