Ischgl este o stațiune de schi din Tirol, Austria și este probabil unul dintre primele focare de infecție cu coronavirus din Europa. Iubitori de sporturi de iarnă infectați fără să știe au plecat de aici în toată Europa – mulți în Germania și Olanda, Elveția, țările scandinave, Marea Britanie, Islanda, Polonia și Cehia.
Primele semnale de alarmă au venit din Islanda încă din 5 martie, dar nu s-a întâmplat nimic nici în Austria și nici în Germania, de unde proveneau mare parte dintre turiști.
Câteva zile mai târziu, un bar popular din zonă anunță oficial că unul dintre angajați a fost testat pozitiv, dar, în același timp, Departamentul pentru Sănătate din Tirol dă un comunicat de presă în care, printre altele, asigură turiștii că ”transmiterea coronavirusului către clienții barului este foarte improbabilă din punct de vedere medical”. Se va dovedi ulterior că fuseseră infectat 15 persoane. Apoi lucrurile se precipită: pe 10 martie sunt închise toate barurile și restaurantele, pe 11 martie telecabinele anunță că pot urca maxim 14 persoane într-o cabină, iar pe 12 martie, joi, se anunță oficial că sezonul de schi se închide pe 13 martie.
Dintr-un grup de 17 turiști nemți care au ajuns la Ischgl fix în aceste ultime zile, 11 au fost testați pozitiv, unii au avut doar simptome ușoare, altele au căzut la pat, toți au fost băgați în carantină la întoarcere. Dar mulți alții nu au fost, s-au împrăștiat în toată Germania și au continuat să meargă la muncă.
Deși austriecii susțin că s-au mișcat repede, între momentul în care a venit avertizarea din Islanda, pe 5 martie, și momentul în care au închis sezonul de schi, pe 13 martie, a fost suficient timp ca o mulțime de turiști infectați să se împrăștie în toată Europa.
Iată doar câteva date statistice de la Comisia Regională din Stuttgart: ”La Biroul de Sănătate din Baden-Württemberg au fost raportate în total 101 SARS-CoV-2 cazuri având Ischgl ca loc de expunere”. North Rhine-Westphalia zice că 973 de cazuri au ca sursă Tirolul, cee ace reprezintă 10% din infecțiile din tot landul. Iar în Thuringia dintr-un total de 349 de cazuri raportate la 24 martie, 120 aveau ca sursă de expunere Austria.
O hartă cu zonele din Europa pe unde au ajuns turiștii plecați din Ischgle, făcută pe baza analizării fotografiilor postate pe Instagram, puteți vedea aici.