Elveția – sculptură antică înapoiată în Peru

Elvețienii au restituit miercuri o veche sculptură în piatră în Peru, unde monolitul în formă de cap a fost realizat în urmă cu aproximativ 2.500 de ani de una dintre cele mai vechi civilizații ale țării.

Sculptura monolitică, care cântărește aproape 200 de kilograme, a fost adusă în Elveția cu un camion în 2016 din Germania, la cererea unui comerciant de artă german. Oficiul Federal de Cultură al Elveției (FOC) a precizat într-o declarație că aceasta nu a fost declarată, în mod corespunzător, ca bun cultural. Ulterior, ea a fost confiscată, deoarece exista o “suspiciune întemeiată” că fusese luată ilegal din Peru.

După ce a fost preluată, specialiștii FOC au analizat piesa și au stabilit despre capul de piatră că acesta datează din cultura prehispanică Chavin (aproximativ 1200 – 550 î.Hr.) și provine din ceea ce este acum Peru. “Acest lucru îl face o piesă semnificativă de proprietate culturală care ar fi trebuit să fie declarată ca atare atunci când a fost importată”, se arată în comunicatul de miercuri.

Peru este puternic afectat de jefuirea și distrugerea siturilor arheologice, iar piesele precolumbiene, precum capul de piatră returnat miercuri, se numără printre cele mai periclitate categorii de bunuri culturale din țară, a declarat FOC. Elveția și Peru sunt ambele semnatare ale unei convenții UNESCO din 1970 care interzice importul și exportul ilegal de bunuri culturale. Cele două țări au semnat, de asemenea, un acord bilateral în 2016 pentru a-și consolida cooperarea în acest domeniu.
Radio France Internationale