Prima vizită de stat în străinătate a Regelui Charles, care a ajuns miercuri în Germania, ar fi trebuit să înceapă la sfârșitul săptămânii în Franța, dar etapa inițială fost amânată din cauza protestelor legate de legea pensiilor.
Vizita de trei zile are rolul de a îmbunătăți relațiile după Brexit și de a arăta că Europa este prioritatea diplomatică a Regatului Unit. Aceasta este prima vizită de stat a unui monarh britanic în ultimii opt ani și va consolida ceea ce Palatul Buckingham a numit “istorii, cultură și valori comune”.
Vizita urmează unei întâlniri între rege și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu ocazia anunțării acordului de Brexit pentru Irlanda de Nord. Scriitorul și istoricul Sir Anthony Seldon spune că acesta este un mesaj pentru Germania că “Marea Britanie poate că a părăsit Uniunea Europeană, dar nu părăsește cea mai puternică țară din Europa”. Faptul că vizita a fost planificată, inițial, ca o călătorie dublă în Franța și Germania constituie un semnal că importanța pentru Marea Britanie a niciuneia dintre cele două țări nu poate fi pusă la îndoială, ambele fiind puse pe picior de egalitate, spune expertul regal, profesorul Pauline Maclaran.
În cadrul vizitei, a fost programată o ceremonie de primire cu onoruri militare la Poarta Brandenburg, despre care se spune că este primul salut de acest fel pentru un șef de stat care vizitează Germania. Un banchet de stat va avea loc la Palatul Bellevue al președintelui german. La Hamburg, regele va pune accentul pe reconciliere, când va vizita Memorialul Sfântul Nikolai, o biserică în ruine păstrată în memoria bombardamentelor Aliaților din timpul războiului asupra orașului. Biserica a fost proiectată de arhitectul englez George Gilbert Scott, responsabil și pentru clădirea Foreign Office din Londra.
BBC News