Israelul și Libanul au aprobat, astăzi, în mod oficial, un acord istoric, negociat de Statele Unite, care stabilește pentru prima dată granița maritimă dintre cele două țări. Acordul deschide posibilitatea ca ambele țări să efectueze explorări energetice offshore.
Președintele Libanului, Michel Aoun, a semnat o scrisoare care a fost prezentată oficialilor americani la punctul de frontieră cel mai sudic al Libanului, Naqoura, în cursul zilei. Principalul negociator libanez, Elias Bou Saab, a declarat că acordul, care pune capăt unei dispute de lungă durată privind frontiera maritimă în Marea Mediterană, bogată în gaze, marchează începutul unei “noi ere”.
Guvernul israelian a ratificat, de asemenea, acordul joi, potrivit unei declarații a biroului premierului Yair Lapid. Acesta este de părere că acordul constituie o “realizare politică” pentru Tel Aviv, deoarece “nu se întâmplă în fiecare zi ca un stat inamic să recunoască statul Israel, printr-un acord scris, în fața întregii comunități internaționale”.
Acordul vine după luni de discuții indirecte mediate de Amos Hochstein, trimisul SUA pentru afaceri energetice. Cele două țări nu au relații diplomatice și se află oficial în război de la crearea Israelului în 1948. În condițiile în care economia libaneză se află în colaps, Beirutul consideră că demarcarea frontierei maritime este o oportunitate de a debloca investițiile străine și de a scoate țara din spirala crizei economice în care se află.
În conformitate cu termenii acordului, Israelul a primit drepturi depline de explorare a câmpului Karish, care se estimează că are rezerve de gaze naturale de 68 de miliarde de metri cubi. La rândul său, Libanul a primit drepturi depline asupra câmpului Qana, dar a fost de acord să permită Israelului o parte din redevențe printr-un acord pentru secțiunea câmpului care se extinde dincolo de frontiera maritimă convenită.
Criticii acordului au afirmat că acest compromis nu rezolvă decât foarte puțin problema distribuirii profiturilor, ci amână pentru o dată viitoare stabilirea redevențelor pe care Israelul le va primi din câmpul Qana.
AlJazeera