Fostul premier israelian Naftali Bennett a declarat, într-o înregistrare video publicată sâmbătă, că președintele rus Vladimir Putin l-a asigurat, în primele zile ale războiului, că nu-l va ucide pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
“Mi-a făcut două mari concesii”, a spus Bennett despre întâlnirea sa din 5 martie 2022 cu Putin, când a zburat la Moscova într-un efort de mediere la scurt timp după ce Rusia și-a început invazia. “Știam că Zelenski era amenințat, într-un buncăr… L-am întrebat pe [Putin]: “Intenționați să îl ucideți pe Zelenski?” El a spus: “Nu îl voi ucide pe Zelenski””, și-a amintit Bennett în interviul, care a fost publicat pe propriul său canal YouTube. “Trebuie să înțeleg. Îmi dai cuvântul tău că nu-l vei ucide pe Zelenski?”, a repetat Bennet, căruia președintele rus i-a confirmat: “Nu îl voi ucide pe Zelenski”. Bennett a spus că l-a sunat apoi pe președintele ucrainean imediat după întâlnirea de trei ore cu Putin și i-a spus că a obținut promisiunea că nu va fi ucis de către Putin.
Potrivit unor rapoarte neconfirmate, mai multe tentative de asasinat împotriva lui Zelenski au fost zădărnicite de la începutul invaziei Rusiei. Aceste comploturi ar fi implicat mercenari de la Grupul Wagner, o companie de securitate aflată sub controlul aliatului lui Putin, Evgheni Prigojin, precum și forțe speciale cecene.
Potrivit lui Bennett, Putin a fost de acord, de asemenea, să nu mai ceară dezarmarea Ucrainei și, în același weekend, Zelenski a renunțat să mai facă presiuni pentru ca Ucraina să adere la NATO. Ulterior, în septembrie, Zelensky a cerut ca Kievul să primească o aderare accelerată la NATO după ce Rusia a anexat oficial patru regiuni din Ucraina aflate sub controlul Moscovei.
La momentul respectiv, președintele israelian a inițiat prima întâlnire a lui Putin cu un lider străin de la invadarea Ucrainei de către forțele rusești. Bennett a fost însoțit în această călătorie de ministrul de atunci al locuințelor, Ze’ev Elkin, care a acționat ca translator și consilier.
Bennett, primul premier ortodox al Israelului, a efectuat zborul spre Moscova în ziua de Shabbat, ceea ce evreii practicanți nu au voie să facă în conformitate cu legea evreiască, deși se fac excepții pentru situații medicale sau de securitate în care viața este amenințată
Times of Israel