Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a declarat, într-un interviu, că speră să călătorească în China pentru a “restabili contactul” cu Beijingul, în pofida divergențelor dintre cele două țări. “Există un nou grup de lideri, trebuie să ne cunoaștem unii pe alții”, a spus ea, refuzând să dea o dată exactă pentru o vizită așteptată la Beijing, care, potrivit Bloomberg, va avea loc la începutul lunii viitoare.
Tensiunile dintre China și Statele Unite au crescut vertiginos în ultimii ani, atât președintele Joe Biden, cât și predecesorul său, Donald Trump, calificând Beijingul drept cea mai serioasă amenințare la adresa supremației mondiale a SUA pe termen lung. Însă administrația Biden a încercat recent să reducă tensiunea, Yellen declarând că speranța ei în “călătoria în China este de a restabili contactul”.
Yellen a recunoscut în interviu că cele două țări au dezacorduri, subliniind că Statele Unite vor continua să își apere interesele de securitate națională. “Statele Unite iau măsuri și vor continua să ia măsuri menite să ne protejeze interesele de securitate națională și vom face acest lucru chiar dacă ne impune anumite costuri economice”, a spus Yellen, care a adăugat că o concurență economică ar fi în beneficiul ambelor țări. “O competiție sănătoasă care aduce beneficii atât întreprinderilor și lucrătorilor americani, cât și întreprinderilor și lucrătorilor chinezi, este ceva care este posibil și de dorit”, a spus ea.
Călătoria anunțată a lui Yellen în China vine după o altă vizită a unui înalt oficial american, Antony Blinken, la Beijing în această lună – prima a unui secretar de stat american în aproape cinci ani. În cadrul acelei vizite, Blinken s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping, care a declarat că cele două puteri au “făcut progrese și au ajuns la un acord” cu privire la chestiuni nespecificate.
Radio France International