Ucraina – SUA nu au permis atacurile în Rusia

Washingtonul “nu a încurajat și nici nu a permis” Ucrainei să lovească ținte din interiorul Rusiei, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken.

Acesta a vorbit la scurt timp după ce Moscova a acuzat Kievul că a efectuat atacuri cu drone asupra a trei aerodromuri rusești, două dintre ele aflate la sute de kilometri de Ucraina. Ucraina nu a făcut niciun comentariu pe această temă.

Secretarul american de stat a acuzat Rusia că “încearcă să elimine infrastructura civilă care le permite oamenilor să aibă căldură, apă și electricitate”. “Nu i-am încurajat și nici nu le-am permis ucrainenilor să lovească în interiorul Rusiei, dar important este să înțelegem prin ce trec ucrainenii în fiecare zi cu agresiunea continuă a Rusiei împotriva țării lor.”

El a declarat că este hotărât ca ucrainenii să aibă “echipamentul de care au nevoie pentru a se apăra, pentru a-și apăra teritoriul, pentru a-și apăra libertatea”. Luând cuvântul alături de el, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a subliniat că SUA nu vor împiedica Ucraina să își dezvolte propria capacitate de atac cu rază lungă de acțiune.

Președintele rus Vladimir Putin a avertizat în repetate rânduri SUA și aliații săi să nu depășească “liniile roșii” prin furnizarea de arme cu rază lungă de acțiune către Ucraina. Alianța militară NATO, condusă de SUA, a exclus furnizarea de astfel de arme Kievului, pe fondul temerilor că acest lucru ar putea duce la o escaladare majoră cu o Rusie înarmată nuclear.

Luni au fost raportate două explozii pe aerodromuri rusești, în regiunile Riazan și Saratov. Aceste locații găzduiesc bombardiere strategice folosite pentru a efectua atacuri regulate cu rachete asupra infrastructurii energetice critice a Ucrainei. Rusia a declarat că un alt atac a avut loc marți, în regiunea Kursk, care se învecinează cu Ucraina.
BBC News