Toblerone – fără imaginea Matterhorn pe ambalaje

Producătorii Toblerone vor elimina imaginile cu masivul elvețian Matterhorn și cu steagul național de pe ambalajele batoanelor de 35 și 50 de grame, deoarece vor muta o parte din producție în Slovacia. Mondelez International din Deerfield, Illinois, care deține marca de origine elvețiană, a declarat că este în curs de adaptare a ambalajelor produselor Toblerone pentru a se conforma cu normele elvețiene cu privire la modul în care produsele se califică pentru semnătura “Swissness”.

Având în vedere că Toblerone va deschide o nouă fabrică în Bratislava, Slovacia, în al treilea trimestru al anului 2023, compania trebuie să adapteze ambalajele la legislația Swissness, adoptată în 2017 și care urmărește să protejeze prestigiul producției elvețiene. În ceea ce privește produsele alimentare, legea prevede îndeplinirea a două criterii: patru cincimi din materiile prime din produs trebuie să provină din Elveția, iar prelucrarea care conferă unui produs “caracteristicile sale esențiale” trebuie să fie efectuată în Elveția.

“Reproiectarea ambalajului introduce un logo modernizat și simplificat al muntelui, care este în concordanță cu estetica geometrică și triunghiulară”, a declarat Livia Kolmitz, purtător de cuvânt al Mondelez, într-un e-mail. “Din ce în ce mai mulți oameni vor vedea noua identitate vizuală interesantă a mărcii și noul design al ambalajului”, a mai spus purtătoarea de cuvânt.

Toblerone a anunțat deschiderea unei noi fabrici în Slovacia în iunie 2022 “pentru a face față cererii globale crescute”, potrivit proprietarului mărcii. Compania a invocat salarii mai mici în Slovacia în comparație cu Elveția atunci când a anunțat externalizarea producției unor ciocolate Toblerone.

Denumirea Toblerone provine de la numele familiei Tobler și “torrone”, numele italian al nougat-ului cu miere și migdale. Toblerone produce anual aproximativ 7 miliarde de batoane de ciocolată, 97% dintre acestea fiind exportate în 120 de țări.
Deutsche Welle